Urmare a deciziei CIK-FIA de a anula cele 3 etape
europene ale Capionatului Mondial de karting KF1 , competitia
Formula 1 a kartingului , FRAS a emis urmatorul
comunicat :
Cu numai cateva zile inaintea anuntului oficial privind
lista inscrierilor pentru prima etapa, avand numai 16 inscrisi in
campionat, CIK- FIA a anulat evenimentele programate la Varennes
(Franta), PF International (Marea Britanie) si Sarno (Italia), dupa
ce 3 constructori importanti si o serie de echipe depinzand direct
de motoarele acestora, au anuntat ca
se retrag deoarece nu sunt interesati sa se implice intr-o
competitie care nu are cel putin 25 de piloti
participanti.
Drept urmare, continuarea Campionatului va fi pusa in discutia
Consiliului Mondial al FIA, pentru celelalte doua evenimente- din
Japonia si Macau, in speranta ca popularea listelor de inscriere va
fi facuta cu pilotii locali asiatici, chiar daca acestia nu vor
puncta in campionat.
Atat presedintele CIK-FIA Shaikh Abdulla, cat si
vicepresedintele Kees van de Grint, au recunoscut ca se confrunta
cu o situatie critica, ce va prejudicia grav imaginea kartingului
international. Inaltii oficiali au mai spus ca in urma acestei
crize declansate de retragerea celor trei constructori, se vor
stabili responsabilitatile si masurile compensatorii pentru
investitiile considerabile deja facute in vederea derularii la
standardele impuse a etapelor europene, astazi anulate.
"Este evident regretabil. Va trebui sa tragem concluziile
corecte din aceasta situatie si probabil vor urma decizii radicale
ca sa asiguram durabilitatea celui mai vechi Campionat Mondial al
FIA dupa cel al Formulei 1" a mai spus vicepresedintele Kees van
der Grint in comunicatul oficial de presa, insotit sugestiv de
imaginea unui kart de competitie, in penumbra.
CRG Romania isi exprima punctul de vedere asupra acestei
situatii , mentionand ca actuala conducere a CIK-FIA , in opinia
noastra , este incapabila sa gestioneze atat problemele kartingului
international cat si prin influenta pe care o are , cele ale
unor autoritati sportive nationale . Este si cazul Romaniei , unde
FRK de curand delegata cu putere sportiva de ASN-ul local
(asociatia civila ACR) , nu reuseste sa organizeze un campionat
national competitiv.
FRK prin deciziile cu caracter dictatorial ale
presedintelui Lucian Stefan santajeaza pilotii care vor sa
participe la competitii internationale prin refuzul eliberararii
licentelor internationale pentru cei care participa la campionatul
CNKD organizat de FRAS , campionat care prin confuzia creata de
ANST este la fel de legal ca si cel al FRK .